luni, 14 aprilie 2014

Reteau sociala creata pentru elevi "Brainly"

Tu ai auzit de BRAINLY.ro - Reteaua sociala de invatare ?

Eu am citit cu ceva timp in urma o stire si m-am gandit ca e bine sa ma informez, ca sa stiu mai multe in caz ca vrea si copilul meu.

Ce am aflat:

In noiembrie 2013 a aparut in Romania o retea de socializare pentru elevi - brainly.ro - care arata ca un fel de mix intre tpu.ro (acel site in care pui o intrebare si cineva iti raspunde, apoi primesti sau nu funda pentru raspuns) si facebook (profil, cereri de prietenie, mesaje, chat).

Mai concret, copiii intra si se inregistreaza apoi pot adresa o intrebare. Intrebarile lor sunt din temele primite  la scoala, adica fie o problema la matematica sau un exercitiu la gramatica ori idei pentru vreo compunere. Sunt 18 materii in total.  In orele de varf, raspunsul, la matematica spre exemplu, poate sosi in mai putin de 5 minute.

Intrebarile copiilor au nivel de dificultate diferit incepand cam de pe la clasele III-IV si continuand catre clasa a XII si pot fi pe orice tema din materiile studiate la scoala.

Exista un sistem de punctaj prin care elevul care stie si raspunde la o intrebare primeste un numar de puncte, iar daca cel care a solicitat raspunsul este multumit numarul de puncte creste. Punctele scad atunci cand adresezi o intrebare, iar pe baza acestui punctaj se fac ierarhii si copilul poate ajunge de la "incepator", "ajutor" pana la "as" si chiar "geniu". Totodata exista si un clasament zilnic al celor care obtin cele mai multe puncte.

Cererile de prietenie sosesc atunci cand copiii sunt impresionati de cat de multe cunoaste cel care da raspunsurile. Ei continua apoi pe chat sa se cunoasca mai bine si astfel se nasc prietenii "virtuali".

Puncte tari ale retelei pentru parinti si copii:
- e plina de copii si nu par a fi prea multi adulti pe acolo desi nu este interzis in vreun fel accesul adultilor conform termenilor si conditiilor de acces. Mai mult rezolvarile pun in dificultate adultii care nu au tangenta cu scoala si astfel acestia nu-si gasesc locul pe retea.
- se concentreaza pe temele primite la scoala si poate duce la cesterea interesului pentru rezolvarea acestora
- e foarte buna cand cauta copilul un raspuns punctual si de obicei scurt
- exista facilitati pentru introducerea exercitiilor de matematica care solicita fractii, radicali, exponenti etc.
- reteau e buna pentru a cunoaste alti copii de aceeasi varsta si a avea prieteni noi
- e "la moda"


Alte aspecte pe care le-am remarcat:
- termenii si conditiile sunt in limba engleza iar copiii nu vor astepta sa gaseasca modalitatea de traducere, vor da accept fara sa stie la ce (ar fi bine sa le cititi impreuna, nu sunt lucruri neobisnuite, dar copilul nu trebuie sa dea accept fara sa stie la ce)
- nu se pot primi decat doua raspunsuri la o intrebare, ceea ce inca nu-mi dau seama daca e bine sau  rau. Pe de-o parte se mentine un caracter unitar al retelei si rapiditatea de derulare a intrebarilor pe de alta parte cele doua raspunsuri sunt cateodata insuficiente.
- unii copii se cred experti si (desi raspund corect) nu stiu sa raspunda la nivelul copilului care intreaba. Cel mai rau este cand un astfel de "expert" alearga dupa puncte si vrea sa raspunda la foarte multe intrebari.
- exista si raspunsuri gresite din nestiinta, dar mi s-au parut foarte putine, de obicei copiii recunosc cand nu stiu si dau la raspunsuri doar idei. Bine ar fi sa le scrie la comentarii, pentru a da posibilitatea altor copii care stiu sa raspunda, dar dorinta de puncte e mai puternica.
- nu sunt permise link-uri catre diferite surse pe internet (acesta e punctul de vedere al companiei raspunsurile trebuie sa fie originale)
- sunt copii care tasteaza intrebarile si nu se mai obosesc sa inteleaga nimic, doresc doar raspunsul complet pe care sa-l copieze in caiet.



Mai multe despre aceasta retea: fondatori, intindere etc.
  • a aparut in 2009, in Polonia, sub numele "zadane.pl"
  • extinderea in piata - dupa Polonia a urmat Rusia, Turcia, Spania, Franta si Brazilia. Lansarea in Brazilia a adus si conceptul "brainly". Pe un site se afirma ca retelele din Polonia, Rusia si Turcia sunt singurele profitabile. Aceste site-uri au totalizat in jur de 20 de milioane de utilizatori la sfarsitul lui 2013. Tot la sfarsitul lui 2013 compania a intrat pe inca 7 piete intre care si Romania.
  • exista un site in engleza brainly.com, dar de pe care eu am fost redirectionata catre varianta in limba romana
  • pe facebook exista brainly.com in limba engleza, dar si brainly.ro in limba romana chiar si un brainly.jp (varianta japoneza).
  • "Noi nu rezolvam teme, ci ii ajutam pe elevi sa invete" precizeaza pentru Adevarul directorul de expansiune al companiei, care vede reteaua ca un "Facebook educational".
  • se spune ca exista 300 de moderatori care urmaresc adecvarea continutului (la nivelul intregii retele). Prezenta lor nu este foarte vizibila, dar daca incerci sa inserezi un link catre Wikipedia esti imediat raportat.
  • aceasta retea este diferit abordata de utilizatori, Michal Borkowski cofondator si CEO afirma intr-un inteviu ca utilizatorii din Turcia se concentreaza pe interactiunea dintre ei comunicand foarte mult pe cand cei din Rusia sunt orientati mai mult pe continut, pe raspunsurile la teme existente pe site, intr-un mod apropiat de cei din Polonia. Nu am date din interior (conversatiile nu sunt vizibile), dar din cate am observat, pentru inceput, varianta din Romania are o concentrare mai mult pe continut decat pe relationare si chiar daca apar cereri de prietenie, copii nu prea stiu ce sa-si spuna unul altuia. Cred ca la noi rabdarea de a cauta in raspunsurile existente nu-i caracterizeaza pe copiii care prefera sa adreseze aceeasi intrebare sau una similara decat sa "sape" dupa informatie utila.

Concluzia mea este ca pot sa-mi las copilul fara teama pe aceasta retea (cu restrictiile de rigoare in utilizarea calculatorului), iar daca i s-a trezit dorinta sa arate la altii cat e el de priceput si invata fara sa-l pun, PERFECT; daca nu mai invata nimic si copiaza doar raspunsurile date de altii, IAU MASURI!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe acest blog vor fi afisate doar comentariile care folosesc un limbaj adecvat si au legatura cu subiectele prezentate.